Nu prea mai
are nimeni timp să ne învețe și să
ne ajute să ne facem bine. Lipsa dragostei de când erai copil, sex sporadic și
anonim, pentru că-ți urăști corpul și mâinile scheletice. O mamă cvasi-absentă
până acu câțiva ani când a realizat că de fapt are doi copii. Toate astea au
colapsat într-o personalitate acidă și prea puține sentimente. Henry Miller,
Anais Nin, Sylvia Plath, erotism, dragoste și moarte. Ai impresia că toată viața
ta se învârte în jurul tuturor acestor lucruri. Începi să accepți tot felul de
gesturi pe jumătate. Jumătate de îmbrățișare, jumătate de pulă sculată,
jumătate de futut, orice jumătate...Ai impresia că toate aceste gesturi sunt
surogate de dragoste. Un sfârc gol, o pereche de chiloți de dantelă, un sutien
scump al cărui singur rol este să pice pe podea sau sub pat, degeaba ești „Cea
mai frumoasă fată din bloc/din cămin/de la coadă la Kaufland/ care a intrat în
cafeneaua asta vreodată”.
Ți-e greu să spui cuvintele la vremea lor. Ți-e greu
să le spui și prea târziu și prea devreme. Vrei un cititor de gânduri. Ai spune
atâtea fără să trebuiască să articulezi cuvintele. În loc să-ți dai jos
straturile de scut anti-durere, dai jos straturile de haine și iar pulă, pizdă,
fute-mă, ține-mă în brațe. Deodată realizezi că ai citit prea mult, că poate
acel C. avea dreptate, că ar trebui să lași cărțile din mână, că ar trebui să
trăiești mai mult și să visezi mai puțin. Poate că de fapt avea dreptate să
spună că îi e frică să rămână singur cu tine în aceiași cameră. Dar nu poți,
nimeni nu-ți oferă siguranța pe care cuvintele așternute pe o foaie albă ți le
oferă. Încerci să scrii un roman de nici nu mai ții minte câți ani. Mereu te
poticnești la capitolul 3 sau 6 și stergi tot. Ștergi toate urmele stângăciilor
tale. Ai impresia că până și aerul încearcă să te hăituiască. Doare doare
doare. Ca să încerci să acoperi sentimentul acesta de solitudine, pierdere în
tine însăți, te supui singură la suplicii. Lovește-mă, mușcă-mă de pulpă, fă-mă
să uit, fă-mă să mă doară pe dinafară să nu mai simt cum mocnește în mine.
Ia-mă, redă-mă, distruge-mă a devenit laitmotivul
vieții tale. Ești prea livrescă, prea aproape de romantism și post-modernism. Tocuri,
dantele, port-jartiere, ai impresia că tot ceea ce porți pe sub haine te zgândărește.
Prinzi, desprinzi, vrei să rămâi întipărită pe retină. Și o faci, dar apoi te
sperii și fugi. Ești iepurele fugărit de câinii de curse, ești gâsculița urâtă
pe care maică-sa n-o vrea. Te-ai ascuns în bibliotecă și sub straturi de haine largi
și impersonale după care ai descoperit cine ești și ce potențial ai. Pierzi,
pierzi, pierzi. Te pricepi de minune să pierzi tot ce aproape ai și să
îndepărtezi pe toată lumea.
Nu mă iubi, nu-mi fă bine, nu-mi fă rău. Nu fi
aici, nu vreau nimic. Mă simt singură, singură și neînțeleasă. N-ai înțeles
înțeles, în final toată lumea pleacă. În final ești tu cu tine. Moartea,
nașterea, dragostea, durerea, toate sunt sentimente singulare. Doar tu cu tine.
Pune niște ruj roșu-vișiniu. Pune niște tuș. Ia-ți
o pereche de papuci scumpi. Uită tot. Ia-o de la capăt. Fă aceleași greșeli.
Cine dracu mai are timp de numărat?
Șampanie sau reasling, începi să simți gustul
amărui înțepător, cafenele, țigări, fum fum fum. Miroși a parfum scump și a
tutun. Uitarea se măsoară în nopți nedormite și ochi roșii de plâns. Ridic
capul din ecran și sunt înconjurată de cadavre și amintiri. Nu mai pot
continua. În mine miroase deja fetid, a putregai, se descompune tot, începe cu
inima, începe cu viața care nu mai bolborosește în vene. Respir doar din
obișnuință. Poate o să uit într-o zi și rămân pe loc.
Sunt Alice care visează, sunt iepurele care fuge
în căutarea fericirii. Sunt oricine altcineva. Nu dragă, nu te obosi să mă
iubești. Nu mai are nimeni timp de dragoste, hai să zboare de pe noi hainele și
să colapsăm totul într-un orgasm spasmodic. Sună-mă, uită-mă, fute-mă, lasă-mă
să plec ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fă-mă să nu mi suport nicio altă
mână pe tors și pe claviculă. Mușcă-mă. Lasă-mi urme violet ce nu mai pot fi
acoperite cu fond de ten pe piept și pe pulpe. Lasă-mă să pierd tot ce nu am.
Fă-mă, desfă-mă, rupe. Nu dragă, nu ești tu cafeaua fără zahăr. Nu dragă, nu
ești tu viciul meu de vineri după amiază. Strânge-mi degete-le ca într-o
menghină. I want you to do me no good, ‘cause you look like you could.
Cui îi mai pasă astăzi de filosofie. Mă vrei
proastă? Uite promit, de acum joc rolul de proastă. Nu mai amintesc niciodată
de Platon, de suferințele care te ajută să crești. Nu mai spun niciun cuvânt
despre devianțe și diferențele dintre percepțiile noastre. Vrei să vorbesc
despre mine? Hai să tragem cearceaful și să ne zgârie pe pielea ce miroase a
migdale de la o poștă. Nu dragă, nu pentru tine mi-am luat toate accestea. Nu
dragule, nu pentru că mi-ai spus că adori când miros a vanilie și migdale și că
mă muști de degetele pentru că ai impresia ca o să crănțăi alune. Strânge-mă de
gât. Ia-mi aerul, fă-mă să mă gândesc la moarte mai abitir. „Ți-e frică?” Cred
că nu mai știu ce e frica. Orice sentiment e bun în sufletul ăsta golit. „Te-aș
vrea aici să vorbim despre Mecanica
inimii și să ascultăm Nouvelle vague.”
De fapt m-ai vrea acolo să mă fuți și să mă doară. Nu dragul meu, nu astăzi, nu
mai vreau surogatul acesta călâi, ca pâinea cu zahăr pe care o mânca maică-ta
și maică-mea când erau niște copile și n-aveau bani de prăjituri la cofetărie
sau nu erau. „Ar trebui să o citești pe Anais Nin, te-am regăsit în ea.” Și eu
m-am regăsit. Poate într-una din zile o să ajung și eu la maturitatea
sentimentelor și o să te las lumii.
Azi sunt asexuată, ca un înger. Azi pulă, pizdă și
climax sunt numai cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu