Memoirs

Mi-e dor de  nopțile pierdute în Flying ca simplu client. Mi-e dor de Let her go în BCJ și berile care nu se mai termină și sexul în locurile publice. Mi- dor să fie 3 dimineața și el să îmi dea mesaje, iar eu sa fiu gata de plecare în 30 de minute chiar dacă eram de ceva vreme în lumea viselor.

Mi-e dor de gustul de ceai verde în cană de plastic. De mirosul bețișoarelor pafumate, de mirosul de ceară de lumânare încinsă și de țigara de după fumată în cameră chit că el nu fumează. Mi-e dor de picturile lui psihadelice și de mirosul de iarbă.

Mă simt într-o cușcă. Nu pot fi altfel decât fidelă. Why? Why? Why?

Mansardă la Paris cu Cioran sau fără

PEntru că încă nu am învățat să cresc și pentru că încă mă scald într-o neputință iluzorie și între o relație care mă face să mă simt de parcă Dumnezeu o pus mâna în capul meu și un artist neînțeles care s-a îndrăgostit de mine fix în momentul în care am decis ca I give up.

Îmi plac venele mele proeminente și mâinile subțiri. Îmi place senzația de foame și de urlet disperat după atenție. Vin și ciocolată, cafea și țigări, cel mai bun mic dejun de ceva vreme încoace. Kill Kill Kill. Mănânc dezamăgiri fără pâine. Anorexia sună din ce în ce mai bine. 50 de kilograme e greutatea aproape perfectă. Te iubesc te iubesc te iubesc. Madame Bovary e un mic copil pe lângă toate lâncezelile și visele mele neîmplinite. I just want to rest in you sexy arms tonight.

Vreau o mansardă doar a mea, cu vedere spre moarte sau fără nu contează. Unde pot fuma în cada mare și plină de spumă, unde să fie plin de sticle de vin, unde să nu mănânc. Să fiu eu cu mine și cu el care apare în ușă și căruia îmi vine să îi mănânc fiecare centimetru de piele. Oh baby I just want to feel you inside me.

Stay high

Anorexie, servețele, lacrimi și sfinți, fum, psycho, rock, vin, vodka, suc de portocale, relații eșuate, comunicare inexistentă. Sunt un geniu.

Word

Îmi tot spun că eu nu sunt o romantică și că pot trăi foarte bine și singură, dar nu. Sunt dependentă de dragoste și atenție. Nu credeam că o să reușesc să spun nu, însă pusă în fața situației a fost mai mult decât simplu. Nu mai erau fluturașii ăia, nu mai erau membrele care îmi tremurau de dor, ci de nervi. Simțeam că vreau să îl bat, să îl iau de o mână și să îl trezesc la realitate. Și eu, ca orice ființă umană am nevoie de dragoste, de cineva e care pot suna când mă simt singură și căruia să îi pot spune aproape orice. Și l-am găsit.

Ieri am ieșit. Vineri seara, puțin vin, alb demisec as usually, și dans, mult mult dans. Domnul scriitor era și el pe acolo. La urma urmei e locul în care amândoi ne-am îngropat ultimii doi ani de studenție. Cu toate că știam că undeva în străfundul sufletului meu l-aș mai fi vrut așa pentru o noapte de adio, am zis pas. Sunt prea implicată și cred că îl plac deja prea mult pe el. Nu mă mai simt în stare să iau parte la one night standuri. Vreau mai mult, vreau inimi frânte cu rost, vreau cuvinte spuse cu dragoste, vreau întâmplări pe care să le iubesc.

Cred că renunț. Cred că îl păstrez. God damn it, sper să nu regret mai încolo. 

What is inside of me?

Mother figure. Ceva care m-a obsedat toată viața. N-am avut-o niciodată cu adevărat lângă mine. N-am simțit-o nicicând aproape. Și probabil că au fost o multitudine de momente în care aș fi avut nevoie de cineva care să fie lângă mine și să mă alinte. Am încercat să mă maturizez de la o vârstă prea fragedă și acum îmi trăiesc adolescența peste care am sărit. Cu tot felul de sfaturi stupide și țipete gratuite am crescut crezând că cel mai important lucru din lume este să ai note mari. Și oricât aș încerca în momentul de față nu mai prea pot schimba mare lucru. Aș avea nevoie de ea acum, de cineva care să știe cum merg lucrurile. Să-mi explice. Că la urma urmei nu e un capăt de lume să n-ai zece pe linie, că nu e un capăt de lume nici faptul că după trei săptămâni ai impresia că deja s-a săturat de tine. Asta este n-a fost să fie. Nici măcar nu poți spune că îl iubești, nici nu știi mare lucru despre el. Cine e? Cine ești? De când ai ajuns să faci așa gratis pe plac tuturor. Prea țin la imaginea pe care am construit-o, cea de fată rece, insensibilă, care nu poate fi atinsă nicicum. Da’ de fapt sunt o cvasi-romantică, care crede în importanța vieții în stereo. Toate organele importante sunt în dublu exemplar. Toate ideile sunt în dublu exemplar. 

Les deux

Fumez prea mult în ultima vreme și îmi complic prea tare existența. Ar trebui să fiu fericită și să apreciez ceea ce am, însă, exact ca eroina din Nymphomania, I always wanted more from the sunset. Sunt cea mai instabilă stabilitate obișnuia să îmi spună un bun prieten. Viața mea are mai multe suișuri și coborâșuri decât un carusel. Caut înțelesurile ascunse ale tuturor gesturilor și privirilor. Analizez prea mult. Ar trebui să încetez, mi-am spus asta aproape în fiecare zi de cel puțin 8 ani încoace. N-am reușit. Probabil n-o să reușesc nici acum și o să dau cu piciorul tuturor lucrurilor frumoase care nu s-au întâmplat încă. Sticle de vin și pahare fancy, povești și cărți și vise neîmplinite. In vain…

Presque tout

Cu toții avem nevoie de momente cu noi înșine. De liniște și pace. Trebuie să învățăm să uităm și mai ales să iertăm. Eu mai mult decât ceilalți. Nu prea obișnuiesc să iert. Nu sunt genul care se supără repede, ci doar genul care se îndrăgostește prea repede. Viața curge pe lângă mine. Cred că sunt prea PMS.

Nu știu să uit.  Nu știu să iert. Ia-mă, redă-mă, distruge-mă.