When did it all started?

Stătea pe pervaz, trăgând cu sete dintr-un Malboro roșu, pentru ea țigările adevărate au filtru maroniu. Privea în gol, gândindu-se că asta ar trebui să fie ultima dată. Că poate n-o să uite niciodată. Se uita la felul în care razele cădeau pe trupul lui dezgolit.

Oare cu ce greșise? Țigara aproape că-i arsese vârful degetelor. Și-a tras tricoul pe ea și blugii și a fugit. Avea să fie ultima oară când el o s-o vadă. „Dar vreau să rămâi.” Nu l-a așteptat să se trezească. Telefonul o să-i sune în gol sau o să-l închidă o vreme. I-au ajuns toate clipele golite de conținut. I-au ajuns toate mesajele la care nu i s-a răspuns.

Știa că doare și rupe din carne, da n-avea de ales. Știa, de asemenea, că după toate, visele cu el or să devină doar o vagă amintire.

„Hai să nu ne mai vedem baby; să rămână doar o pereche de ochi verzi dintr-o toamnă.”

Confidențe

Dragă mamă,

Mă gândesc din ce în ce mai des la moarte. Pare parte din rutina mea zilnic. Beau cafeaua de dimineață, iar apoi mă gândesc la moduri succinte și creative de a muri. Fumez țigara ce ține locul micului dejun sau savurez croissantul ce-mi dă un aer parizian și apoi mă gândesc la cum să sfârșesc poveștile din mine și in jurul meu. Îmi iau pauza de masă și mă bucur că timpul trece și mă apropii de finalul iminent (el nu era eminent, iar ea nu prea e iminentă).

Dragă mamă, azi mi-a fost greu să respir. Nu pot să încetez să mă gândesc la EA, sau la el. Poate ar trebui să învăț să las lucrurile să treacă și timpul să mi-l aduc mai aprope de mine. Dar mamă, tu nu auzi că în mine țipă tot și râcâie mamă. Am urme mai adânci decât Groapa Marianelor și habar nu am cum să le acopăr.

Dragă mamă, nu cred că merit să fiu iubită. Mă simt urmașă a lui Lilith, nicicdecum a Evei. Și asta doare. Nu pot sta singură, nu mă simt în siguranță cu oamenii. Mamă nu știu ce fac. Mamă mi se preumblă toți piticii pe creier.

Dragă mamă, la ce folos că m-ai făcut atât de frumoasă, la ce bun toate complimentele și toți care și-ar da viața pentru mine. Mamă niciunul nu e El. Mamă nu mai știu unde e acasă.

Mamă se întunecă. Mamă ajută-mă. Mamă e plin de răni. Toată nesiguranța crește în mine nevroze și anxietăți. Am în mine un canion. Mamă, arăt ca o hartă pe dinăuntru.

Mamă nu te mai simt. Mamă nu mai ești. Mamă sunt într-o cușcă și nu mai pot rupe gratiile și am pierdut cheia. Uite, aici, pe emisfera stângă e un labirint, iar în cea dreaptă fluturii sunt prea haotici.

Nu mai văd. Nu mai simt. Mă pierd. Te pierd.

Ride

Poate că de fapt pentru asta ești făcută. Poate acesta este destinul tău. Ești o amantă genială, toți ți-au spus asta. Toți te-au vrut pentru asta de când te știi. A fost alegerea ta până acum 3 ani să-ți renegi natura. Dar ce rost are? Toate femeile sunt curve. Nu ești singura care crede asta. Nu degeaba ești o feministă. Nu degeaba le ai ca modele î n viață pe Simone de Beauvoir și pe Anais Nin. Încearcă să te obișnuiești cu ideea. N-o să se schimbe niciodată acest lucru. Și minte-te în continuare că a fost o singură dată și că a fost vorba despre un fel de pay back time. Draga mea, draga mea, într-un fel cred că îți și place rolul acesta. LA ce bun să le suporți toate fițele și figurile. Și la ce bun să te suporte ei când ești on your period. Lasă-i să aștepte. Lasă-i să îi doară. PE tine te-a durut prea mult. Nu mai respiri, nu mai trăiești. Te miști din inerție. Singurele momente în care mai simți ceva este în mijlocul coitului, în mijlocul orgasmului. Te-a afectat prea mult plecarea domnului scriitor. Ai ajuns exact ceea ce nu credeai că vei fi. „Numai când te văd îmi vine să te dezbrac și să te fut aici de parcă asta ar fi ultima dată. Dar hai să fim doar amici.”

Forgive, forget, don't learn

Nu prea mai are nimeni timp să ne învețe și să ne ajute să ne facem bine. Lipsa dragostei de când erai copil, sex sporadic și anonim, pentru că-ți urăști corpul și mâinile scheletice. O mamă cvasi-absentă până acu câțiva ani când a realizat că de fapt are doi copii. Toate astea au colapsat într-o personalitate acidă și prea puține sentimente. Henry Miller, Anais Nin, Sylvia Plath, erotism, dragoste și moarte. Ai impresia că toată viața ta se învârte în jurul tuturor acestor lucruri. Începi să accepți tot felul de gesturi pe jumătate. Jumătate de îmbrățișare, jumătate de pulă sculată, jumătate de futut, orice jumătate...Ai impresia că toate aceste gesturi sunt surogate de dragoste. Un sfârc gol, o pereche de chiloți de dantelă, un sutien scump al cărui singur rol este să pice pe podea sau sub pat, degeaba ești „Cea mai frumoasă fată din bloc/din cămin/de la coadă la Kaufland/ care a intrat în cafeneaua asta vreodată”.

Ți-e greu să spui cuvintele la vremea lor. Ți-e greu să le spui și prea târziu și prea devreme. Vrei un cititor de gânduri. Ai spune atâtea fără să trebuiască să articulezi cuvintele. În loc să-ți dai jos straturile de scut anti-durere, dai jos straturile de haine și iar pulă, pizdă, fute-mă, ține-mă în brațe. Deodată realizezi că ai citit prea mult, că poate acel C. avea dreptate, că ar trebui să lași cărțile din mână, că ar trebui să trăiești mai mult și să visezi mai puțin. Poate că de fapt avea dreptate să spună că îi e frică să rămână singur cu tine în aceiași cameră. Dar nu poți, nimeni nu-ți oferă siguranța pe care cuvintele așternute pe o foaie albă ți le oferă. Încerci să scrii un roman de nici nu mai ții minte câți ani. Mereu te poticnești la capitolul 3 sau 6 și stergi tot. Ștergi toate urmele stângăciilor tale. Ai impresia că până și aerul încearcă să te hăituiască. Doare doare doare. Ca să încerci să acoperi sentimentul acesta de solitudine, pierdere în tine însăți, te supui singură la suplicii. Lovește-mă, mușcă-mă de pulpă, fă-mă să uit, fă-mă să mă doară pe dinafară să nu mai simt cum mocnește în mine.

Ia-mă, redă-mă, distruge-mă a devenit laitmotivul vieții tale. Ești prea livrescă, prea aproape de romantism și post-modernism. Tocuri, dantele, port-jartiere, ai impresia că tot ceea ce porți pe sub haine te zgândărește. Prinzi, desprinzi, vrei să rămâi întipărită pe retină. Și o faci, dar apoi te sperii și fugi. Ești iepurele fugărit de câinii de curse, ești gâsculița urâtă pe care maică-sa n-o vrea. Te-ai ascuns în bibliotecă și sub straturi de haine largi și impersonale după care ai descoperit cine ești și ce potențial ai. Pierzi, pierzi, pierzi. Te pricepi de minune să pierzi tot ce aproape ai și să îndepărtezi pe toată lumea.

Nu mă iubi, nu-mi fă bine, nu-mi fă rău. Nu fi aici, nu vreau nimic. Mă simt singură, singură și neînțeleasă. N-ai înțeles înțeles, în final toată lumea pleacă. În final ești tu cu tine. Moartea, nașterea, dragostea, durerea, toate sunt sentimente singulare. Doar tu cu tine.

Pune niște ruj roșu-vișiniu. Pune niște tuș. Ia-ți o pereche de papuci scumpi. Uită tot. Ia-o de la capăt. Fă aceleași greșeli. Cine dracu mai are timp de numărat?

Șampanie sau reasling, începi să simți gustul amărui înțepător, cafenele, țigări, fum fum fum. Miroși a parfum scump și a tutun. Uitarea se măsoară în nopți nedormite și ochi roșii de plâns. Ridic capul din ecran și sunt înconjurată de cadavre și amintiri. Nu mai pot continua. În mine miroase deja fetid, a putregai, se descompune tot, începe cu inima, începe cu viața care nu mai bolborosește în vene. Respir doar din obișnuință. Poate o să uit într-o zi și rămân pe loc.

Sunt Alice care visează, sunt iepurele care fuge în căutarea fericirii. Sunt oricine altcineva. Nu dragă, nu te obosi să mă iubești. Nu mai are nimeni timp de dragoste, hai să zboare de pe noi hainele și să colapsăm totul într-un orgasm spasmodic. Sună-mă, uită-mă, fute-mă, lasă-mă să plec ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fă-mă să nu mi suport nicio altă mână pe tors și pe claviculă. Mușcă-mă. Lasă-mi urme violet ce nu mai pot fi acoperite cu fond de ten pe piept și pe pulpe. Lasă-mă să pierd tot ce nu am. Fă-mă, desfă-mă, rupe. Nu dragă, nu ești tu cafeaua fără zahăr. Nu dragă, nu ești tu viciul meu de vineri după amiază. Strânge-mi degete-le ca într-o menghină. I want you to do me no good, ‘cause you look like you could.

Cui îi mai pasă astăzi de filosofie. Mă vrei proastă? Uite promit, de acum joc rolul de proastă. Nu mai amintesc niciodată de Platon, de suferințele care te ajută să crești. Nu mai spun niciun cuvânt despre devianțe și diferențele dintre percepțiile noastre. Vrei să vorbesc despre mine? Hai să tragem cearceaful și să ne zgârie pe pielea ce miroase a migdale de la o poștă. Nu dragă, nu pentru tine mi-am luat toate accestea. Nu dragule, nu pentru că mi-ai spus că adori când miros a vanilie și migdale și că mă muști de degetele pentru că ai impresia ca o să crănțăi alune. Strânge-mă de gât. Ia-mi aerul, fă-mă să mă gândesc la moarte mai abitir. „Ți-e frică?” Cred că nu mai știu ce e frica. Orice sentiment e bun în sufletul ăsta golit. „Te-aș vrea aici să vorbim despre Mecanica inimii și să ascultăm Nouvelle vague.” De fapt m-ai vrea acolo să mă fuți și să mă doară. Nu dragul meu, nu astăzi, nu mai vreau surogatul acesta călâi, ca pâinea cu zahăr pe care o mânca maică-ta și maică-mea când erau niște copile și n-aveau bani de prăjituri la cofetărie sau nu erau. „Ar trebui să o citești pe Anais Nin, te-am regăsit în ea.” Și eu m-am regăsit. Poate într-una din zile o să ajung și eu la maturitatea sentimentelor și o să te las lumii.

Azi sunt asexuată, ca un înger. Azi pulă, pizdă și climax sunt numai cuvinte. 

where?

Dintr-odată te vezi aici pe canapeaua veche pe care ai umplut-o cu amintiri încă din clasa a 5-a. Tânjești mai mult ca niciodată după paharul ăla de șampanie, și-ai vrea să-ți afumi existența într-o cadă plină de spumă. Te imaginezi la volanul unui Rolls Royce auriu într-o noapte ploioasă. Tu și Crosses sau Depeche. Nu știi exact cum, dar totul s-a risipit în vânt. Poate au fost prea multe cuvinte drăguțe pe care le-ai citit prin multitudinea aceea de cărți de literatură, poate au fost prea multe vise care nu s-au îndeplinit în ultima vreme.

Știi că ar fi trebuit să o iei la fugă atunci și să te oprești în primul bar să ceri o vodka orange cum faci întotdeauna după dezamăgiri de suflet. Să aprinzi un Kent lung și să-ți pui o pereche de ciorapi dantelați. Ce dracu!? Ai fi ieșit mai ieftin. Fără dureri de stomac, de suflet, de ochi. Fără momentele astea în care simți cum te pierzi în tine sau în oglindă. Privești în gol și mai lași câteo lacrimă să alerge grăbit pe obrazul plin de pudră și fond de ten ce acoperă semnele nopților agitate.

Where?

Și dintr-odată îți dai seama că ceea ce vrei e în alta parte.

Memoirs

Mi-e dor de  nopțile pierdute în Flying ca simplu client. Mi-e dor de Let her go în BCJ și berile care nu se mai termină și sexul în locurile publice. Mi- dor să fie 3 dimineața și el să îmi dea mesaje, iar eu sa fiu gata de plecare în 30 de minute chiar dacă eram de ceva vreme în lumea viselor.

Mi-e dor de gustul de ceai verde în cană de plastic. De mirosul bețișoarelor pafumate, de mirosul de ceară de lumânare încinsă și de țigara de după fumată în cameră chit că el nu fumează. Mi-e dor de picturile lui psihadelice și de mirosul de iarbă.

Mă simt într-o cușcă. Nu pot fi altfel decât fidelă. Why? Why? Why?

Mansardă la Paris cu Cioran sau fără

PEntru că încă nu am învățat să cresc și pentru că încă mă scald într-o neputință iluzorie și între o relație care mă face să mă simt de parcă Dumnezeu o pus mâna în capul meu și un artist neînțeles care s-a îndrăgostit de mine fix în momentul în care am decis ca I give up.

Îmi plac venele mele proeminente și mâinile subțiri. Îmi place senzația de foame și de urlet disperat după atenție. Vin și ciocolată, cafea și țigări, cel mai bun mic dejun de ceva vreme încoace. Kill Kill Kill. Mănânc dezamăgiri fără pâine. Anorexia sună din ce în ce mai bine. 50 de kilograme e greutatea aproape perfectă. Te iubesc te iubesc te iubesc. Madame Bovary e un mic copil pe lângă toate lâncezelile și visele mele neîmplinite. I just want to rest in you sexy arms tonight.

Vreau o mansardă doar a mea, cu vedere spre moarte sau fără nu contează. Unde pot fuma în cada mare și plină de spumă, unde să fie plin de sticle de vin, unde să nu mănânc. Să fiu eu cu mine și cu el care apare în ușă și căruia îmi vine să îi mănânc fiecare centimetru de piele. Oh baby I just want to feel you inside me.

Stay high

Anorexie, servețele, lacrimi și sfinți, fum, psycho, rock, vin, vodka, suc de portocale, relații eșuate, comunicare inexistentă. Sunt un geniu.

Word

Îmi tot spun că eu nu sunt o romantică și că pot trăi foarte bine și singură, dar nu. Sunt dependentă de dragoste și atenție. Nu credeam că o să reușesc să spun nu, însă pusă în fața situației a fost mai mult decât simplu. Nu mai erau fluturașii ăia, nu mai erau membrele care îmi tremurau de dor, ci de nervi. Simțeam că vreau să îl bat, să îl iau de o mână și să îl trezesc la realitate. Și eu, ca orice ființă umană am nevoie de dragoste, de cineva e care pot suna când mă simt singură și căruia să îi pot spune aproape orice. Și l-am găsit.

Ieri am ieșit. Vineri seara, puțin vin, alb demisec as usually, și dans, mult mult dans. Domnul scriitor era și el pe acolo. La urma urmei e locul în care amândoi ne-am îngropat ultimii doi ani de studenție. Cu toate că știam că undeva în străfundul sufletului meu l-aș mai fi vrut așa pentru o noapte de adio, am zis pas. Sunt prea implicată și cred că îl plac deja prea mult pe el. Nu mă mai simt în stare să iau parte la one night standuri. Vreau mai mult, vreau inimi frânte cu rost, vreau cuvinte spuse cu dragoste, vreau întâmplări pe care să le iubesc.

Cred că renunț. Cred că îl păstrez. God damn it, sper să nu regret mai încolo. 

What is inside of me?

Mother figure. Ceva care m-a obsedat toată viața. N-am avut-o niciodată cu adevărat lângă mine. N-am simțit-o nicicând aproape. Și probabil că au fost o multitudine de momente în care aș fi avut nevoie de cineva care să fie lângă mine și să mă alinte. Am încercat să mă maturizez de la o vârstă prea fragedă și acum îmi trăiesc adolescența peste care am sărit. Cu tot felul de sfaturi stupide și țipete gratuite am crescut crezând că cel mai important lucru din lume este să ai note mari. Și oricât aș încerca în momentul de față nu mai prea pot schimba mare lucru. Aș avea nevoie de ea acum, de cineva care să știe cum merg lucrurile. Să-mi explice. Că la urma urmei nu e un capăt de lume să n-ai zece pe linie, că nu e un capăt de lume nici faptul că după trei săptămâni ai impresia că deja s-a săturat de tine. Asta este n-a fost să fie. Nici măcar nu poți spune că îl iubești, nici nu știi mare lucru despre el. Cine e? Cine ești? De când ai ajuns să faci așa gratis pe plac tuturor. Prea țin la imaginea pe care am construit-o, cea de fată rece, insensibilă, care nu poate fi atinsă nicicum. Da’ de fapt sunt o cvasi-romantică, care crede în importanța vieții în stereo. Toate organele importante sunt în dublu exemplar. Toate ideile sunt în dublu exemplar. 

Les deux

Fumez prea mult în ultima vreme și îmi complic prea tare existența. Ar trebui să fiu fericită și să apreciez ceea ce am, însă, exact ca eroina din Nymphomania, I always wanted more from the sunset. Sunt cea mai instabilă stabilitate obișnuia să îmi spună un bun prieten. Viața mea are mai multe suișuri și coborâșuri decât un carusel. Caut înțelesurile ascunse ale tuturor gesturilor și privirilor. Analizez prea mult. Ar trebui să încetez, mi-am spus asta aproape în fiecare zi de cel puțin 8 ani încoace. N-am reușit. Probabil n-o să reușesc nici acum și o să dau cu piciorul tuturor lucrurilor frumoase care nu s-au întâmplat încă. Sticle de vin și pahare fancy, povești și cărți și vise neîmplinite. In vain…

Presque tout

Cu toții avem nevoie de momente cu noi înșine. De liniște și pace. Trebuie să învățăm să uităm și mai ales să iertăm. Eu mai mult decât ceilalți. Nu prea obișnuiesc să iert. Nu sunt genul care se supără repede, ci doar genul care se îndrăgostește prea repede. Viața curge pe lângă mine. Cred că sunt prea PMS.

Nu știu să uit.  Nu știu să iert. Ia-mă, redă-mă, distruge-mă.

the question

Too many why's

Am deschis geamul. Aveam nevoie de aerul acesta ce mă înțeapă și mă doare în fiecare celulă. Lipsește. Și împreuna cu EL și părți din sufletul meu lipsesc. Mă sfâșie așteptare. Mă sfâșie încet-încet. Fiecare zi trece plată. Nu știu să îi spun că mi-e dor.

Nu știm să pierdem încă. Uite, astăzi, ba nu, ieri, am ieșit în oraș. Ghici câți tipi au încercat să îmi afle numele și numărul de telefon. Aproape toți din club. Câți crezi că l-au primit? Niciunul. Mi-e greață de mine însămi. Sunt o fetiță răzgâiată și mă comport în situația de față de parcă nu am primit ce-am vrut de Crăciun.

Nici măcar n-aș putea să îi mai scriu. Simt că insist prea mult și că nu are rost. Mă auto-consum. Și nu doar pe mine. Îmi consum tinerețea și frumusețea în van. Aș putea avea aproape orice alt tip. Dar la ce bun? La cu bun să îți spună toți cei care te cunosc cât ești de frumoasă și cât de drag le este să vorbească cu tine. Că te-ai potrivi în rolul de psiholog? La ce bun când aceste cuvinte nu vin din partea cui ar trebui.