Stau și privesc patru pereți de o culoare dureros
de singură. Oare cât timp a trecut de când n-am mai simțit ceva?
Mi-e oarecum dor să simt că trăiesc. Până și să mă
doară ar fi mai bine decât tăcerea asta asurzitoare. Numai că, pur și simplu, nu
mă simt capabilă. Toate trec pe lângă mine fără să mă atingă. Ce ilar. Cândva
obișnuiam să pun suflet pentru orice chichiță cu care îmi ocupam timp.
Băi și mă simt al dracului de singură și
neînțeleasă de nimeni. Și mai trist e că habar nu am ce să fac cu viața mea. De
câteva luni bune stau și fac liste București versus Cluj. Dacă nu m-aș fi
îndrăgostit ca idioata de un oraș eram sigură de alegerea mea. Dar nuuuu, cum
să fie atât de simplu. Băi deci pur și simplu, m-am îndrăgostit de orașul acela
fals care nu-mi oferă nicio perspectivă profesională. Na. Asta este.
