Mă gândesc la o pădure înmugurită, la un camp mare plin de viorele și în special la tine. Și la faptul că mă doare.

Mi-ar fi plăcut să nu fiu aici, în camera asta mică,destul de impersonală și groaznic de rece. Vreau să miroasă a ceai de mere și a migdale coapte. Vreau să îți fac ceva în cuptor iar tu să vii să mă săruți și să-mi spui cât de drăgut e șorțul meu cu cireșe.

Mi-ar plăcea să călătoresc mai des. Să văd Parisul încă odată, să mă plimb pe malul Senei și să cumpăr cărți vechi pe care apoi să le adulmec de parcă aș fi un copil hulpav de 5-6 ani în fața unei înghețate de ciocolată.

Mi-ar plăcea să fie primăvară, să bată vântul și să-mi fâlfăie poalele, iar noi doi să fim în parcul central sau în Cișmigiu. Să nu ne pese de alții și să ne facem planuri de felul în care o să arate casa noastră de la marginea orașului și cum arată fericirea.

Să citim cărți bune la lumina gălbuie a unei lămpi stând pe fotolii de piele cu ceai în față, al tău cu o linguriță de zahăr sau miere, iar al meu simplu să-i simt aroma. Să ne pierdem apoi prin lumea noastra, printre rafturi si printre căni de porțelan.