Dansăm. Plouă și ne udă de tot și totuși dansăm în frig. Stăm pe balcon și fumăm jointuri bune și bem vin scump. Deja a devenit un laitmotiv. Și totuși noi doi suntem doar amici. Te-am plăcut din prima clipă cu barba aia neagră, cu privirea aia de demon, cu alura ta mistică. Promiteai altceva. Altceva și voiam să fie. Hipnoză, psihanaliză, idei noi, muzică bună. It's you, it's you, all for you. Mă rog. Și oricât mă doare că pierd din nou și nu-nțeleg de ce, te las să pleci.
Prefer să fiu singură. Singură și tristă, decât să știu că am făcut ceva ce nu era meant to be.
Poate o să fie bine într-o zi. Într-o bună zi o să am grijă de mine. TIC TAC BUM BUM. Dar nu acum. Nu azi. În seara asta simt cum lumea mea se prăbușește din nou. O să termin odată și-odată cu tot. O să renunț să mai gândesc așa. Sper că nu mai e mult până acolo. Drumul ăsta cu multe colțuri îmi amintește de prima excursie pe munte. De felul în care ne mințea proful că după colț este cabana...Și au trecut atâtea după colțuri și atâtea ore. Gata promit că o să fiu bine.
Cândva o să fiu bine. Cândva o să las totul să treacă pe lângă.
Cândva o să înțeleg cu exactitate ceea ce-mi spune prietena mea cea mai bună. „Frumoaso tu ai putea avea orice băiat oricând, nu-nțeleg de ce te blochezi pe cei pe care nu îi poți avea”.
