De cate ori il vedea, inima dadea sa ii sara din piept si ceva ii acoperea caile respiratorii, iar stomacul i se urca in gat. Singurul lucru pe care il vroia era ca el sa ii spuna un simplu "buna". dar el trecea mereu nepasator. ii mai arunca din cand in cand cate o privire de genul "hei pe tine te cunosc, esti tipa pe care am crezut ca o sa o prostesc in seara aia pe terasa", si nu mai mult. Iar ea, ea suferea mereu in tacere pentru ca era prea timida. Au trecut de atatea ori unul pe langa celalalt incat credea ca o sa ajunga intr-o zi sa ii spuna "salut" doar asa. Credea ca macar odata o sa o opreasca si o sa o stranga de mana cerindu-i sa il lase sa o priveasca o data in ochi, dar n-a fost sa fie. Iar ea, naiva muritoare, inca asteapta un semn de la el, orice ar face-o mult mai fericita. Chiar si un "da-te mai incolo, nu vezi ca incurci circulatia?". Dar acum este un pic cam tarziu, iar a ramas fata batrana. El nu mai trece pe strada pe care il vedea mereu. El s-a mutat pe alta strada, unde creste copii si nepoti cu gandul la ea. La fata pe care o vedea mereu pe strada, fata pe care a cunoscut-o intr-o zi de vara la o cafenea. Era atat de frumoasa incat credea ca e personificarea Luceafarului. A mai intalnit-o de cateva ori pe strada, dar i se parea mult prea frumoasa sa il bage in seama. Cand a incercat sa o salute, ea parea mult prea abatuta de gandurile ei sa il mai auda si pe el. Au fost si nopti in care nu putea sa doarma de gandul ei, de aceea, a doua zi, trecea pe strada ei doar sa ii vada chipul. Si ce chip avea!El spera ca macar ea sa fie acum fericita si sa duca o viata asa cum merita. Spera sa o stie toata lumea, nu dupa frumusetea ei, ci dupa inteligenta, caci ea era una din cele mai destepte blonde.